Mai e un pic…
De primăvară mă leagă multe momente frumoase, însă îmi amintesc cu plăcere de copilărie şi de nerăbdarea cu care aşteptam să se întoarcă mama de la servici de 1 martie. Ea lucra atunci într-un institut (făcea parte dintr-un colectiv mare) şi primea în fiecare an multe mărţişoare de la colegi.
Ştia ce o aşteaptă când ajunge acasă! Se înarma cu multă răbdare şi răspundea cu stoicism la avalanşa de întrebări cu care o întâmpinam. Ai primit? Sunt multe? Frumoase? S-au nimerit două la fel?
Venea cu o punguţă plină cu mărţişoare iar pe cele mai fragile sau mai pretenţioase le strecura în poşetă spre a fi mai atentă cu ele. Ni le arăta cu plăcere şi ne povestea de la cine le-a primit.. Fiecare coleg (sau colegă) avea grijă să dăruiască un mărţişor deosebit ca apoi să se bucure cînd îl zăreşte prins la reverul vreunei haine ca semn de mare apreciere..
Mama le purta în fiecare an pe cele primite de la noi, dis-de-dimineaţă. Ne străduisem să le realizăm manual fie la şcoală, sub îndrumarea învăţătoarei ori acasă, din proprie iniţiativă. Nu ieşea cine ştie ce, dar erau făcute de noi şi asta era tot ce conta. Le păstrează şi acum şi îmi vine sa râd când ştiu cât sunt de rudimentare şi stângace…
Parcă din clasa a 4-a am început să primesc şi eu mărţişoare de la colegi. Şi îmi amintesc că între noi, fetele, era la şcoală o adevărată competiţie.. Număram cu grijă fiecare mărţişor să vedem cine a primit cele mai multe. Şi conta şi cine ni le-a oferit!
Timpul a trecut şi, mi se pare mie?, acum nu mai trăiesc cu atâta intensitate evenimentul. Am avut parte însă de o surpriză anul trecut, când am primit, prin e-mail, un mărţişor de la o persoană cu care nu mai ţinusem legătura de ceva timp. M-a impresionat plăcut că nu m-a uitat şi că mi-a amintit acest lucru printr-un gest simplu şi frumos.
De aici mi-a venit ideea de a pune la dispoziţia tuturor celor inspiraţi să facă un astfel de gest mărţişoare virtuale! E simplu. Salvaţi imaginea cu modelul preferat şi trimiteţi-o mai departe..
Am încercat să lucrez (cu ajutorul Photoshop-ului şi Illustrator-ului) astfel încât mărţişoarele să arate cât mai real, dar poate reuşesc să completez oferta în zilele urmatoare cu alte modele, diferite.
Sper să le găsiţi frumoase şi utile.. Dăruiţi cât mai multe!
——————————————————-
Ţi-a plăcut acest articol ? Părerea ta contează ! Scrie-mi, te rog, ce impresie ţi-a lăsat sau abonează-te la RSS FEED ! Mulţumesc !
| M | T | W | T | F | S | S |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Dec | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | |||
Site last updated: April 25, 2010 @ 22:07; This post content last updated: October 22, 2009 @ 15:31
Leave a reply