Artişti din toate timpurile au fost cuceriţi de farmecul decorativ al literei şi au folosit-o ca element de design ce crează semnificaţii şi comunică emoţii prin atributele de care dispune, cum ar fi mărimea şi amplasarea ei în pagină sau complexitatea şi calitatea ornamentului cu care este  înnobilată .

Păstrându-şi forma de bază (cunoscută din antichitatea târzie până în prezent), aspectul literelor scrise şi tipărite din alfabetele moderne a evoluat
totuşi în timp. De la inventarea tiparului mobil s-a dezvoltat  o mare varietate de stiluri ale caracterelor tipografice.

Aceste stiluri au fost foarte mult influenţate de tendinţele sociale şi artistice ale perioadei, de tehnologiea de tipărire a momentului, precum şi de extinderea distribuţiei şi domeniului de aplicare a materialului tipărit. De exemplu, în timpul revoluţiei industriale, pe măsură ce materialele tipărite au devenit omniprezente şi gradul de alfabetizare a populaţiei a crescut, mai multe caractere tipografice au fost concepute special pentru utilizarea în materialele publicitare tipărite, cu scopul de a atrage atenţia  şi pentru a fi uşor citite dintr-o privire.

Originea literelor şi alfabetelor decorative  (ca şi cea a diferitelor tipuri de caractere tipografice) trebuie căutată în executarea  întregii ornamentaţii după modelul cărţilor manuscrise.

————————————————————–

Un manuscris, într-o formă mai veche şi manuscript, reprezintă în sens general orice text scris de mână. Termenul provine din limba latină, din manus (mână) şi scriptus (scris). O semnificaţie mai specifică a termenului este aceea de carte scrisă înainte de inventarea tiparului,  sau o copie de mână (executată de copişti) a unei asemenea cărţi.

Primele „cărţi” (secolele III-IV) erau construite din mai multe manuscrise legate între ele şi purtau denumirea de codice (codexuri). În lipsa tiparului, toate cărţile erau copiate de mână şi de aceea ele erau scumpe şi rare. În timpul Evului Mediu doar bisericile,  universităţile şi nobilii bogaţi îşi permiteau cărţi şi acestea erau deseori legate cu lanţuri pentru a preveni furtul lor.

————————————————————–

În acea epoca mănăstirile reprezentau centrele în care se copiau cele mai multe manuscrise, dar erau elaborate şi cărţi noi; copierea şi decorarea manuscriselor cu miniaturi ajunsese o îndeletnicire ridicată la rangul de artă. Atelierele copiştilor laici şi religiosi devin astfel adevarate centre artistice, cartea căpătând noi elemente estetice, conţinutul ei fiind completat de elemente grafice şi picturale, iar legăturile din aur si argint dându-i acesteia un caracter preţios.

Manuscrisele miniaturale se prezintă într-o mare diversitate, deosebindu-se între ele atât ca destinaţie, cât şi ca manieră de execuţie. La ţările din apusul Europei apar ornamentaţii geometrice si animaliere, personaje ciudate, decoraţiuni în culori vii (roşu, verde, albastru) care fac din manuscrisele şi miniaturile irlandeze adevărate capodopere ale genului. Ele s-au răspândit mult în Europa de Apus şi, datorită valorii  estetice deosebite, au fost imitate, devenind adevărate modele pentru arta împodobirii manuscriselor de pe continent. Cartea înluminată găseşte o dezvoltare extraordinară în Franţa, care, prin numărul miniaturiştilor şi prin valoarea lor, ocupă un loc de frunte.

Reproducerea în serie a cărţilor, cu ajutorul diferitelor tehnici de tipar, va transforma treptat cartea din punct de vedere estetic. Iniţialele iluminate sunt astăzi motive decorative  mai puţin spectaculoase,  folosite numai în anumite situaţii în textele tipărite.

Până la 1500 litera tipărită imită litera din manuscris, cartea tipărită purtând numele de incunabul.

————————————————————–

Imediat după apariţia tiparului mobil, s-au înfiinţat centre de tipărire a cărţilor laice şi religioase. Iniţial munca de tipar consta din xilogravură şi necesita eforturi deosebite.

————————————————————–

Diferite alte procedee de gravare în relief, pe o placă de metal, s-au practicat încă din secolul al XV-lea. De-a lungul istoriei sale, gravura nu poate fi despărţită de tipar. Gravura, prin definitie, este o tehnică de multiplicare, reprezentând prima formă a tiparului. Tehnicile tradiţionale au fost inventate cu rostul de a multiplica un semn grafic, imagine, litera, etc.  Astfel se explică de ce primele clişee tipografice sunt gravuri în lemn în care sunt săpate cu atenţie şi pricepere litere, decoruri, ilustraţii.

Caligrafii, gravorii şi tipografii din acea epocă pot fi consideraţi cei dintâi designeri de litere, artişti-pioneri într-un domeniu cu atâtea aplicaţii practice în ziua de azi (mass-media şi toate formele de publicitate).

Citeşte mai multe despre acest subiect în partea a- II- a articolului !

——————————————————-

Ţi-a plăcut acest articol ? Părerea ta contează ! Scrie-mi, te rog, ce impresie ţi-a lăsat sau abonează-te la RSS FEED ! Mulţumesc !

——————————————————-

Related Posts:

Literele decorative şi alfabetele ornamentale: scurtă istorie (II)
Literele decorative şi alfabetele ornamentale:scurtă istorie (III)
Miniatura manuscriselor medievale
Cărţi vechi şi nu numai